Legenda spune că un cioban se spovedește călugărilor mănăstirii Cozia spunându-le că el s-a vindecat de „metehnele trupului” scăldându-se într-un lac din „câmpul lui Căliman”. Crede că acest lac are „puteri cerești din moment ce el nu mai are dureri de spate, iar oile rănite s-au vindecat”. Călugării au verificat mărturia ciobanului și au găsit chiar în jurul mănăstirii izvoare de unde „cură piatră pucioasă”. Meșteri în a vindeca diferite „metehne ale trupului” construiesc pe lângă mănăstire o „bolniță” (un fel de spital) unde oamenii bolnavi vin să se trateze.
Însuși ctitorul mănăstirii Cozia domnitorul Mircea cel Bătrân a venit și s-a tratat aici la bătrânețe. Mai târziu va veni spre vindecare și urmașul său Matei Basarab.
Pe la jumătatea secolului XIX doctorul Carol Davila recomandă împăratului Napoleon al III-lea, care suferea de o boală a ficatului, apa actualului izvor nr. 1 de la Căciulata. Apa era îmbuteliată și dusă cu poștalionul la Paris .
De asemeni Franz Joseph, împăratul Austro-Ungariei, a beneficiat de tratamentul apelor minerale de la Căciulata.
Datorită faimei apelor miraculoase stațiunea Călimănești nu a mai parcurs toate etapele dezvoltării de la cătun la sat, comună, oraș, ci a trecut direct la stadiul de stațiune.
Frumusețea locurilor este aceea care-i determină pe marii potentați ai începutului de secol XX să-și construiască splendide vile în stil elvețian, un sanatoriu și cazinouri (clădirea actualei biblioteci și unul pe insula Ostrov) pentru petrecerea vacanțelor într-un peisaj încântător a Văii Oltului, plină de verdeață și de aerul curat al munților.