Castelul Cantacuzino a fost construit de prințul Grigore Cantacuzino, poreclit „Nababul” („Mogulul”) și a fost inaugurat în 1911 ( acum 101 ani). A fost construit în stil neo-Roman din piatră și cărămidă după planurile arhitectului român Grigore Cerchez și are o suprafață de 3148 mp. Decorațiile din interior crează o atmosferă romantică. Vitraliile, marmura, suporturile și plafoanele cu grinzi pictate, lemnul, piatra sau balustrade din fier forjat și candelabrele din bronz reprezintă un exemplu de măiestrie artistică. Șemineele albe de piatră, decorate cu mozaicuri policrome completează atmosfera de reședință boierească.

Castelul Cantacuzino din Bușteni este deschis spre vizitare zilnic de la ora 10 la 18. Pentru a vizita castelul, de pe drumul principal de la București la Brașov, după ce ajungeți în Bușteni, virați dreapta pe strada Pescăriei sau pe strada Griviței și apoi urmăriți semnalizările.