Prima atestare documentară a urbei a fost consemnată în anul 1113 într-o diplomă a abaţiei benedictine din Zobor. Contextul în care este menţionat întâia oară toponimul Oradea (Varadinum) a fost pricinuit de incursiunile repetate şi distrugătoare ale prinţului morav Svatopluk, în calitatea sa de aliat al împăratului german Henric al IV-lea, asupra unui număr însemnat din așezările de pe Valea Vahului şi a Nitrei (din Slovacia de azi)

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea Oradea va cunoaște o dezvoltare industrială susținută. Sursele de venit ale orașului proveneau din chiriile localurilor și a caselor proprii, din impozitele percepute intreprinderilor mari și mijlocii, precum și din vămi. Acestea din urmă erau în 1899 în număr de 4: vama de pietruire, vama târgului, vama podului și vama plutelor ce coborau pe Criș.

Din punct de vedere edilitar în toată această perioadă au putut fi consemnate mai multe realizări. Au apărut noi parcuri, precum cel realizat prin reamenajarea malurilor Crișului din actuala piață a Libertății (1890-1892) sau cel dintre baza dealurilor și Criș, de lângă Hotelul Continental, născut pe o suprafață donată orașului prin testament de canonicul V. Bunyitay în 1908. S-a pus apoi accent pe problema transportului în comun, la 7 martie 1906 în Oradea fiind date în folosință primele trei vagoane de tramvai. Necesarul de apă potabilă pentru o populație în continuă creștere a fost rezolvat prin construirea unei uzine care să filtreze apa provenită din Criș, dată în folosință în ianuarie 1895, iar chestiunea iluminatului public și-a găsit o rezolvare parțială prin introducerea iluminatului electric începând cu anul 1904. În paralel, noi edificii vin să definitiveze imaginea orașului: palatul Vulturul Negru, clădirea gării, Gimnaziul premonstratens și Academia de drept (Liceul Mihai Eminescu), Școala Reală Superioară de Stat (Liceul Emanuil Gojdu), Palatul Poștelor, Hotelul Pannonia (actualul Transilvania), Muzeul orășenesc, cele două sinagogi, actuala clădire a Prefecturii, Palatul Ullman etc.

Centrul Istoric

Turnul Primariei – faţada cu bogăţia sa de elemente arhitecturale (pilaştri, colonade, balcoane, arcade, porticul carosabil şi, până recent, grupul statuar alegoric) au fost atent tratate de proiectantul-executant. Ele sunt puse în evidenţă şi de relativul clasic şi modestia compoziţională a aripilor laterale. Turnul cu ceas a servit ca punct de veghe pentru pompierul de serviciu al oraşului.

Cetatea Oradea – a devenit, în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, una dintre piesele-cheie ale sistemului defensiv conceput şi realizat de Imperiul Habsburgic şi Principatul Transilvaniei împotriva Imperiului Otoman şi astfel un bastion redutabil al Europei creştine în faţa expansiunii musulmane, calitate avută timp de două secole şi unanim recunoscută de contemporani.

Palatul Vulturul Negru – Construcția sa, pe vechiul amplasament al Hanului „Vulturul Negru”, demarează în anul 1907 sub conducerea inginerului constructor Sztarill Ferenc, iar în luna decembrie 1908 construcţia era finalizată. Format din două corpuri de clădire inegale şi asimetrice, legate de un al treilea situat median şi mult retras, complexul urma să adăpostească un teatru, săli de bal, cazinou, birouri etc. Pasajul în formă de Y şi cele trei intrări (principală din Piața Unirii, secundare din străzile V. Alecsandri şi Independenţei), avalanşa ameţitoare de linii curbe, alternanţa de stucaturi-basoreliefuri cu motive florale şi figurative, vitraliile şi imensele candelabre sunt organizate compoziţional atât de simetric încât distincţia edificiului nu se poate contesta.

Teatrul Oradea – Aflată în centrul unui veritabil muzeu de arhitectură, această clădire în stil eclectic se impune printr-o realizare de excepţie. Construcţia, atât de mult dorită de municipalitatea acelor vremuri, a fost încredinţată renumitei firme de construcţii din Viena „Fellner şi Helmer”. Cei doi antreprenori vienezi, recunoscuţi în întreaga Europă pentru eficacitatea şi bunul lor gust, au înaintat un proiect municipalităţii orădene, iar construcţia efectivă a început pe 21 iulie 1899. Graţie eficienţei constructorilor, Rimanóczy Kálmán-senior, Guttman József şi Rendes Vilmos, pe 1 octombrie 1900 clădirea era terminată, iar două săptămâni mai târziu se putea face deschiderea festivă.

Palatul Episcopal Greco-Catolic – A fost realizat în stil eclectic de Rimanóczy-junior pe amplasamentul vechii clădiri baroce care a servit tot ca sediu episcopal. Construcţia durează din 1903 până în 1905. Încadrată de două turnuri laterale şi dominată de turnul care face legătura dintre cele două aripi, clădirea este o rafinată combinare eclectică cu multiple elemente decorative romanice şi bizantine.