Ca toate celelalte orașe, Câmpulungul a trecut în evoluția sa prin fazele de sat, târg, pentru ca la începutul sec. XIV să devină oraș. Această evoluție a fost determinată de sporirea numărului de locuitori, de creșterea continuă și intensă a producției meșteșugărești și a schimbului de mărfuri.
În primele decenii ale sec. XIII, în Câmpulung încep să pătrundă și să se stabilească meseriași și negustori sași. Comunitatea săsească care se formează aici era condusă de un greav (comes), ultimul dintre ei fiind Laurencius de Longo Campo, piatra lui funerară se află astăzi în biserica Bărăției și constituie cel mai vechi document epigrafic medieval din Țara Românească și, în același timp, prima mențiune scrisă a orașului.
Inscripția este datată în anul 1300 și are următorul text: „Hic sepultus est comes Laurencius de Longo-Campo, pie memoriae, anno Domini MCCC.” („Aici este înmormântat comitele Laurențiu din Câmpulung, spre pioasă amintire, în anul Domnului 1300.”).
Pânza orașului Câmpulung, cel mai însemnat și mai peremtoriu izvor
privitor la obștea Câmpulungului, care conține 38 de hrisoave dintre
anii 1559-1747, menționează că cel mai vechi document în care erau
trecute privilegiile orașului îl dăduse lui Matei Basarab: „prea
luminatul, blagocestivul și de Hristos iubitorul, răposatul Io Radu
Negru Voivod la leat 6800 (1292)”.
